ISTORICUL

Localitatea este atestată documentar încă din anul 1514 și este menționată într-un act de danie al Domnitorului Neagoe Basarab. Localitatea este de asemenea amintită în diverse acte de dobândire a terenurilor. În epoca modernă, prima atestare a teritoriului administativ este la 27 mai 1871, când Inginerul Hotarnic Sc. Stravoleanu (echivalentul directorului Oficiului de cadastru și Publicitate imobiliară) îi comunică primarului comunei Ogrezeni un exemplar, cu nr. 116, din documentația privind delimitarea administrativ teritorială și îl îndeamnă a pune în posesie cu terenul la care erau îndreptățiți, pe locuitorii comunei, beneficiari ai legii de împroprietărire de la 1864.

Dintre aceștia :

A. 22 de capi de familie proprietari cu câte patru vite de muncă primesc în proprietate câte 10 pogoane și 427 de stânjeni pătrați de teren arabil pentru care plătesc o „despăgubire anuală de 124 lei și 36 de parale”. În total această categorie primește 227 pogoane și 322 stânjeni pătrați.

B. 237 de capi de familie cu câte două vite primesc în proprietate câte 7 pogoane și 410 stânjeni pătrați de teren arabil pentru care plătesc o despăgubire anuală de 94 lei și 19 parale;

C. 56 de capi de familie muncitori cu brațele (pălmași) primesc câte 4 pogoane și 444 stânjeni pătrați de teren arabil pentru care plătesc 67 lei și 05 parale.

În total 315 capi de familie primesc în proprietate suprafață de teren arabil de 2344 pogoane și 88 stânjeni pătrați. Se mai acordă de către Statul Român 11 pogoane și 658 stj. Pentru "Casa Proprietății", 1200 stj pentru trei cârciumi domeniu public; 58 pogoane „Viile în pământul locuitorilor la care ia ostașniță Statul în bani”. În total, teritoriul administrativ al comunei Ogrezeni, inclusiv terenul bisericii, era de 2415 pogoane și 2 stj. Pornind de la aprecierea că la timpul respectiv familia număra în medie 4 persoane, populația localității era de aproximativ 1260 locuitori, care aveau 562 animale de povară cu care lucrau acest teren, aproximativ 200 vaci cu lapte, 300 porci și alte animale și păsări mici.  

De la 1871, anul încheierii aplicării acestei legi a fondului funciar, comuna a mai cunoscut alte trei "împroprietăriri", respectiv în 1922 după primul război mondial, în 1945, după cel de-al doilea război mondial, urmează perioada colectivizării din 1959-1963, pământul fiind parte colectivizat, parte preluat de stat, înființându-se o Fermă de Stat pe structura Moșiei Solacolu, moșie declarată ferma model între alte 22 în toată țara.

După 1990, prin Decretul-lege 42/1990, se atribuie în proprietate fiecărui deținător curtea până la 1000 mp, dar nu mai mult de 6000 mp împreună cu grădina aferentă. Promulgarea Legii 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, conduce la reconstituirea și constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru aproape 1400 de capi de familie, cu un total de 2347 ha teren în proprietate, din care 477 ha teren intravilan. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Sabarul a județului Ilfov și era formată doar din satul de reședință, cu 1475 de locuitori ce trăiau în 304 case. Existau în comună o biserică și o școală mixtă cu 12 elevi. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționa în aceeași plasă și comuna Balașoieni, cu satele Balașoieni, Bolovani și Hobaia, având în total 1249 de locuitori ce trăiau în 242 de case și 4 bordeie. În comuna aceasta erau o moară cu aburi, două biserici (la Balașoieni și Hobaia) și o școală mixtă, iar principalii proprietari de pământ erau statul, V. Steriu, N. Delide, G. Mântulescu și Dem. Tănăsescu. Anuarul Socec din 1925 consemnează desființarea comunei Balașoieni și împărțirea ei între comunele Ogrezeni și Grădinari. Astfel, comuna Ogrezeni-Balașoieni avea 3920 de locuitori în satele Ogrezeni și Balașoieni și era inclusă în plasa Bolintin a aceluiași județ, în timp ce satul Hobaia și cătunul Bolovani fuseseră arondate comunei Grădinari. În 1931, comuna Bălășoeni a fost reînființată, având în compunere satele Balașoeni și Hobaia, dar numai pentru scurt timp, după care a fost din nou absorbită de comuna Ogrezeni. În 1950, comuna a fost transferată raionului Mihăilești și apoi (după 1952) raionului Videle din regiunea București. În 1968, a revenit la județul Ilfov, reînființat, tot atunci desființându-se satul Balașoeni, comasat cu Ogrezeni. În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la transferarea comunei la județul Giurgiu.